Autor

Autor

Aici poate fi textul referitor la autor

Manastirea Strunga

strunga 122.jpg

Istoric

Cum a luat fiinţă Mănăstirea Strunga? In anul 2004 cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie s-a hotărât împreună cu părintele Exarh Andrei ,stareţ la mănăstirea Dervent şi cu părintele protoiereu Cloşcă Marin ca în satul Strunga (Câşla) să se înfiinţeze un schit de maici ,slujbele săvârşindu-se în bisericuţa veche a satului cu Hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.
IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului
IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului
Părintele Stareţ Andrei de la Mănăstirea Dervent
Părintele Stareţ Andrei de la Mănăstirea Dervent
Bisericuţa datează de la inceputul secolului al XIX-a,fiind construictă din chirpici şi acoperită cu stuf.În anul 1926 sătenii au reconstruit această bisericuţă din cărămidă pe piatra din temelie a vechii biserici.La piciorul Sfintei Mese s-au gasit pomelnice cu numele ctitorilor ,aceştia fiind de origine bulgară.Vechimea acestei biserici se poate constata şi din găsirea a celor patru icoane vechi pictate pe lemn şi a unui veşmânt preoţesc de aproximativ 100 de ani.
Bisericuţa unde se săvărşesc slujbele
Bisericuţa unde se săvărşesc slujbele
Numele de „Strunga” provine de la numele satului care este aşezat într-o vale înconjurată de dealuri cu ieşire la balta Oltinei.De aproape 40 de ani satul este părasit,localnicii plecând spre oraş ,iar batrânii trecând la cele veşnice în cimitirul satului aşezat pe vârful dealului,aşteptând pe cei dragi ai lor sa vină să le aprindă o lumânare din cînd în cînd şi să mai facă o pomenire mulţumind bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului că s-a reaprins după o aşa vreme îndelungată candela ortodoxiei în micuţa bisericuţă.Ca drept dovadă în Sfânta Bisericuţă arde permanent făclia Vie a lui Dumnezeu în cele 12 candele aprinse permanent.
DSCF0670.JPG
DSCF0661.JPG
Între anii 2004-2005 au încercat câteva măicuţe să rămână pe aceste meleaguri ,dar condiţiile fiind foarte vitrege în această pustietate a Dobrogei ,au plecat spre alte mănăstiri.Maica Domnului prin a Sa lucrare a rânduit cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, şi cu cea a părintelui exarh Andrei ,să aducă o maică retrasă la mănăstire „nu la răsăritul vieţii ci la apus”,după meleagurile Muscelului şi să rămână aici de la 1 octombrie 2005 până în prezent .
icoana.jpg
Maica Stareţă Filareta întâmpina pelerinii
Maica Stareţă Filareta întâmpina pelerinii
Venind aici, Maica Filareta s-a rugat Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului ca în această pustietate a Domnului plină de ciulini şi şerpi să înflorească o frumoasă mănăstire unde pelerinii să-şi găsească o oază de linişte meditând către Dumnezeu.În decursul a 4 ani s-a format o obşte de 9 măicuţe retrase la mănăstire tot la apusul vieţii, “dar tinere sufleteşte”, pentru că s’au ostenit alături de părintele duhovnic, ieromonahul Ghelasie Vizireanu şi de Maica Filareta să-şi aducă osteneala la ridicarea unui nou locaş de rugăciune alături de corpul de chilii şi o imensă Trapeză ,ce va avea la etaj si la mansardă camere pentru găzduirea pelerinilor.
DSCF0631.JPG
DSCF0625.JPG
Din discuţiile purtate cu parintele Ghelasie Vizireanu si cu maicile ce vietuiesc aici,mănăstirea a inflorit deodată din milostenia pelerinilor din toată ţara , ca de exemplu :Bucuresti ,Prahova,Argeş , Constanţa,Calarasi şi alte judeţe,dar şi datorită oamenilor binevoitori de la primaria Oltina.Mănăstirea nu are ctitor anume ,ctitor la această mănăstire sunt toţi cei care au venit in pelerinaj şi toţi acei binefacatori care vazându-le pe maici în colectă s-au milostivit dându-le un bănuţ(“n-au trecut nepăsători ca bogatul pe lângă Lazăr”). În prezent slujbele se săvârşesc în bisericuţa Mică cu Hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”,urmând ca in decursul anilor slujba să se săvârşească şi în Biserica Mare cu Hramul “Buna Vestire”,deorece acesta se afla in construcţie. Stareţa acestei mănăstiri este Maica Filareta originară din judeţul Argeş ,dar petrecăndu-şi cea mai mare parte a vieţii în Dobrogea.
Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "8497"
Manastirea Strunga
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one